Eşti aici

Politic

  • Ședință specială cu scântei azi la Parlament. După nici o oră de la debut, două fracțiuni au părăsit sala, iar comuniștii și-au anunțat boicotul încă de ieri.


  • Consilierii municipali socialiști, îl acuză pe șeful direcției Sănătate a municipiului Chișinău, Mihai Moldovanu că ar fi implicat într-o schemă de corupție


  • Liderul PL, Mihai Ghimpu a propus Legislativului să-l suspende din funcție pe șeful statului și să organizeze un referendum în acest sens. Fracțiunea a înaintat un proiect de hotărâre.


  • Partidul Acțiune și Solidaritate cere Procuraturii Generale anchetarea penală a liderului PDM, Vladimir Plahotniuc pentru infracțiunea de uzurpare a puterii în stat.


  • Este oficial!


  • Deputații Partidului Liberal cer Curții Constituționale ca suspendarea din funcție a lui Dorin Chirtoacă și organizarea referendumului împotriva acestuia să fie declarate neconstituționale.


  • Parlamentul se va convoca într-o şedinţă specială, joi, pentru a analiza proiectele de legi care au fost refuzate să fie promulgate de preşedintele Igor Dodon.


  • Guvernul sesizează Curtea Constituțională pentru a clarifica acțiunile pe care le poate întreprinde premierul și ce decizii poate adopta Parlamentul în cazul în care șeful statului refuză propunere


  • Declaraţia de avere şi interese a premierului Pavel Filip pentru anul 2016 a fost făcută publică, fiind prima din perioada de 20 de luni de aflare în fruntea Guvernului, anunță mold-street.com.


  • Examinarea subiectului evacuării trupelor rusești din Transnistria la Adunarea Generală ONU a fost amânat pentru luna octombrie, scrie Ria Novosti citându-l pe purtătorul de cuvânt al Adunării Gene


  • Partidul Platforma Demnitate și Adevăr ar putea face front comun cu Partidul Acțiune și Solidaritate în alegerile parlamentare din anul 2018.


  • Avocații fostului premier anunță că au depus la Curtea Supremă de Justiție o cerere de recurs în anulare în dosarul lui Vladimir Filat.


Pagini