Eşti aici

Externe

  • Președintele Ucrinei, Vladimir Zelenski, a discutat pentru prima dată de când a fost învestit în funcție cu omologul său rus, Vladimir Putin, prin telefon, potrivit purtătorului de cuvânt al președ


  • Captură impresionantă de cocaină largul Oceanului Pacific!


  • Cel puțin 35 de persoane au suferit răni minore după ce un zbor al companiei Air Canada a intrat într-o zonă puternică de turbulențe.


  • Cel puţin 12 persoane au fost rănite joi într-un incendiu de proporţii izbucnit la o centrală termoelectrică din regiunea Moscovei, au anunţat responsabili şi media ruse.


  • Un jaf spectaculos a avut loc pe o autostradă din orașul francez Lyon, în care persoane de la bordul a trei vehicule au golit un furgon de transport de valori.


  • Traficantul mexican de droguri, Joaquin „El Chapo” Guzman, riscă închisoare pe viață, însoţită cu o pedeapsă de 30 de ani de închisoare pentru organizarea trecerii mai multor sute de to


  • Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a semnat un decret privind transformarea Zonelor de Excludere de la Cernobîl într-un centru turistic pentru vizitatorii din întreaga lume.


  • Cel puțin 6 persoane au murit, printre care doi cetățeni români și doi cetățeni ruși, iar alte peste 30 au fost rănite în urma unei puternice furtuni de doar 20 de minute care a lovit nordul Grecie


  • Autorităţile din Turcia au anunţat că au reţinut 176 de membri ai armatei, suspectaţi de legături cu reţeaua clericului Fethullah Gulen, considerată responsabilă pentru lovitura de stat eşuată din


  • O navă italiană de croazieră a semănat panică în Veneția, atingând țărmul și alunecând spre bărcile de la țărm, în condițiile unui vânt puternic și furtunii cu grindină.


  • Vladimir Zelenski, președintele Ucrainei, îl invită la Minsk pe omologul său rus, Vladimir Putin, pentru a avea o întrevedere și a discuta despre situația din Crimeea și Donbas.


  • Cel puțin 29 de persoane au murit și alte 18 au fost rănite după ce un autocar cu 50 de pasageri la bord s-a prăbușit de pe un viaduct în statul indian Uttar Pradesh.


Pagini