COVID-19: 11 milioane de infectări la nivel mondial

Pandemia de COVID-19 a făcut cel puţin 520.000 morţi în lume de când China a anunţat oficial apariţia bolii, în decembrie, în timp ce alte 11 milioane de persoane au fost confirmate ca fiind confirmate. Vârful epidemiei Covid-19 a fost trecut în nord-estul Statelor Unite, țara cea mai afectată, spun responsabilii de acolo. Totuși, nu este cazul în restul țării, care înregistrează câte 50.000 de cazuri noi pe zi.

În 40 din 50 de state americane, rata de contaminare este în creștere. Texas, Arizona, Florida și California sunt cele mai afectate. Chiar și cei mai reticenți guvernatori recomandă purtarea măștilor și respectarea distanțării fizice.

În Brazilia, autoritățile înregistrează cel mai mare număr de decese zilnice din lume, dar continuă ridicarea unor măsuri de restricție. Peste o mie de decese au fost confirmate în doar 24 de ore, numărul total ajungând acum la peste 61.000, cu peste 1,5 cazuri de infectare.

În India, autoritățile sunt obligate să desfășoare campanii de urmărire din ușă în ușă pentru a încerca să pună capăt vârfurilor necontrolate ale epidemiei. India este la un pas să întreacă Rusia și să devină a treia țară cel mai afectată din lume, cu 630.000 de contaminări și peste 18.000 de decese.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata