Eşti aici

De Hramul Chișinăului, Primăria invită la concert

Primăria municipiului Chişinău invită locuitorii și oaspeții capitalei, de sărbătoarea Hramului orașului, pe 14 octombrie, ora 20:00, în Piața Marii Adunări Naționale, unde va fi organizat un concert, cu participarea vedetelor autohtone, dar și de peste Prut, cu genericul „Hora Chișinăului”.

Pe scenă vor evolua: Orchestra condusă de frații Vasile și Vitalie Advahov, Zinaida Julea, Mihai Ciobanu, Nicolae Glib, Maria Iliuț, Adriana Ochișanu, Vali Boghean, Doina Sulac, Igor Cuciuc, Ansamblul „PLĂIEȘII”.

Invitații speciali ai sărbătorii sunt: ANDRA, FUEGO și fanfara „CIOCÂRLIA”.

Concertul va fi încununat de un spectacol de artificii „Te salut, Chișinău”, la ora 23:00.

Pe parcursul zilei, de-a lungul bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt vor avea loc spectacole de sărbătoare prezentate de preturile de sector ale municipiului Chișinău, dar și expoziţii de pictură, grafică, artizanat, carte, floristică etc.