Eşti aici

Igor Dodon: „Deputați PSRM au fost ofertați de opoziție”

Cei din grupul parlamentar „Pro Moldova” și Partidul „Șor” au încercat să atragă de partea lor și câțiva deputați din Partidul Socialiștilor. O declarație în acest sens a fost făcută de către șeful statului Igor Dodon, în cadrul unei emisiunii de la agora.md, unde a mai menționat că pentru această mutare aleșilor poporului le-a fost propuși sume mari de bani

„ –Au fost astfel de încercări de a discuta cu deputații socialiști, cu oferte de 400, 500 de mii de euro. – De la cine? – Nu a fost concret. Au zis că prin intermediari, persoane cunoscute, apropiate, rude chiar. Li s-a spus, „Uite, trebuie să treceți la „Pro Moldova” sau la „Șor” și o să primiți așa recompensă. Le-au pregătit și textul de comunicat pe care să-l lanseze. ”

Totuși, aceste tranzacții din politica moldovenească nu pot viza și echipa PSRM, a mai precizat Igor Dodon.

„Eu înțeleg că scopul acestei grupări, eu o numesc mafiotice, care acum încearcă destorsioneze activitatea Parlamentului este principial să rupă măcar unul de la PSRM. Democrații ca democrații, dar pentru ei este important să arate că sunt fisuri și în echipa PSRM. Eu consider că echipa va face față, toți deputații, toți 37 care sunt la număr. Noi am trecut prin perioade și mai dificile.”

În context, șeful statului a mai spus că deputați socialiști filați de cele două grupări parlamentare s-au adresat oficial la Procuratura Generală, care a deschis deja cauze penale în acest sens.

Cei din grupul parlamentar „Pro Moldova” și partidul „Șor” au negat acuzațiile.