Eşti aici

În India, un autobuz plin cu pasageri s-a prăbușit

Cel puțin 29 de persoane au murit și alte 18 au fost rănite după ce un autocar cu 50 de pasageri la bord s-a prăbușit de pe un viaduct în statul indian Uttar Pradesh. Autoritățile suspectează că șoferul ar fi adormit la volan și nu ar mai fi putut controla vehiculul. Autocarul s-a lovit de un parapet și apoi a cazut de pe un pod.
Operatorul regional de autobuze a promis să plătească despăgubiri rudelor celor uciși în incident.
India are cele mai periculoase drumuri din lume, cu aproximativ 150.000 de morți și 470.000 răniți anual. Cele mai multe accidente sunt cauzate de conducerea imprudentă, de drumurile prost întreținute și de vehiculele învechite.