Eşti aici

Nici Maia Sandu și nici PSRM nu cedează

Criza politică de la Chișinău continuă! Premierul Maia Sandu pe de o parte și PSRM de cealaltă parte, rămîn fiecare pe pozițiile sale. Amintim aici că totul a început miercurea trecută cînd la primele ore ale dimineții, Ministerul Justiției a anunțat că-și anulează propriul concurs în cadrul căruia fuseseră aleși patru candidați la funcția de procuror general al țării, Consiliul Superior al Procurorilor urmînd să aleagă unul dintre aceștia și să-l propună șefului statului pentru a semna decretul de numire.

În aceeași zi, pe nepusă masă, premierul Maia Sandu anunța la ședința de Guvern că are un proiect de lege care presupune că ea va fi cea care va desemna cel puțin doi candidați la șefia Procuraturii Generale și care la fel îi va propune Consiliului Superior al Procurorilor, urmînd ca acesta să aleagă unul dintre aceștia și să-l propună președintelui pentru a semna decretul. Acel proiect al Maiei Sandu a fost aprobat de Guvern prin asumare de răspundere, adică ocolind Parlamentul. Precizăm că toate proiectele de legi aprobate de către Executiv obligatoriu sunt examinate ulterior de către Legislativ, cu excepția cazurilor cînd Guvernul își asumă așa-numita răspundere.

Pentru partenerii de alianță, PSRM, mișcarea Maiei Sandu a fost o surpriză neplăcută, acuzînd-o că încalcă nu doar Constituția, dar și legi ale țării și-au îndemnat-o să-și retragă propunerea, ea însă a refuzat. Vinerea trecută premierul Sandu a venit la Parlament unde și-a prezentat acest proiect cu privire la Procuratură, iar în replică PSRM a înregistrat o moțiune de cenzură contra Guvernului, adică solicitare de demisie. Astăzi, pentru a evita demiterea, Maia Sandu le-a propus socialiștilor să-și retragă moțiunea, iar ea le promite că nu va înainta către Consiliul Superior al Procurorilor nici un candidat la șefia Procuraturii Generale pînă această lege va primi undă verde de la Comisia de la Veneția, adică Comisia Juridică a Consiliului Europei.

În replică, cei din PSRM i-au amintit Maiei Sandu că Comisia de la Veneția nu examinează legi, ci doar proiecte de legi, adică inițiative, astfel că propunerea premierului fie nu are logică, fie e o capcană pentru socialiști, spun aceștia.

Astfel, PSRM îi cere Maiei Sandu să-și retragă asumarea răspunderii.

Ședința Parlamentului în cadrul căreia se va examina moțiunea de cenzură contra Guvernului, adică dacă va fi sau nu demis, va avea loc marți, 12 noiembrie, la ora 10:00.