Eşti aici

Noul Guvern, numit în maxim trei luni

După demiterea prin moţiune de cenzură a Cabinetului de miniştri condus de Maia Sandu, toată lumea se întreabă un singur lucru, ce urmează? Ei bine, potrivit legislației în vigoare, deputaţii au la dispoziţie trei luni pentru a vota un nou Executiv.

Dar până a acorda votul de încredere unui nou cabinet de miniștri, atât Maia Sandu, cât și restul miniștrilor urmează îşi depune demisia în termen de trei zile. După demisia acestora, şeful statului Igor Dodon va trebui să iniţieze consultări cu fracțiunile parlamentare care să vină cu propuneri pentru numirea unui nou Guvern.

Dacă timp de trei luni nu este votat un nou Executiv, atunci se vor convoca alegeri parlamentare anticipate. Aici trebuie de precizat un lucru, Legislativul poate fi dizolvat, doar dacă nu a acceptat votul de încredere pentru formarea Executivului, în termen de 45 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.

De menționat că în timp Guvernul Sandu era demis, afară, în fața Parlamentului, zeci de cetățeni au protestat în susținerea acestuia, care astfel, a devenit al patrulea Executiv ce a picat în urma votului de neîncredere acordat de Legislativ, după cele conduse anterior de Ion Sturza, Vladimir Filat și Valeriu Streleț.