Eşti aici

Oficial! Ion Ceban e primarul ales al Chișinăului

Oficial! Ion Ceban este noul primar al municipiului Chișinău. Instanța de judecată a validat în după-amiaza zilei de astăzi atât alegerile locale pentru Primăria capitalei, cât și mandatul de edil al candidatului PSRM.

Prezent la Judecătoria Chișinău, Ion Ceban a declarat la finalul ședinței că de astăzi este la muncă oficial, chiar dacă până acum a avut mai multe întrevederi în care a discutat despre inițierea mai multor proiecte social-economice. De asemenea, noul primar a spus că își va începe mandatul cu găsirea unei soluții cât mai bune pentru rezolvarea unei dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă orașul, repararea drumurilor rele.

Întrebat despre o eventuală coaliție în Consiliul Municipal, despre care anterior se arăta convins că va exista, Ion Ceban a spus că chiar dacă acum sunt probleme la nivel central, el va face tot posibilul ca lucrurile să se miște foarte repede. „Indiferent dacă va exista sau nu o coaliție formalizată în cadrul CMC-ului, situația din capitală se va schimba spre bine, pentru că deja am discutat practic cu toți consilierii municipali care au dat asigurări că vor susține inițiativele îndreptate spre beneficiul locuitorilor capitalei”, a conchis acesta.

Amintim că în urma turului II al alegerilor locale generale, candidatul PSRM, Ion Ceban a ieșit învingător cu 52.39 % din voturi. Oponentul său, Andrei Năstase a acumulat 47.61 % de voturi.