Eşti aici

Plahotniuc are „interzis” în Elveția și Liechtenstein

Fostul lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, nu are dreptul să intre pe teritoriul Elveției și al Liechtensteinului. Autoritățile elvețiene au emis o decizie în acest sens pe data de 3 decembrie. Documentul care confirmă acest lucru a fost publicat de deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Dumitru Alaiba, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit documentului, Vladimir Plahotniuc are interdicție de a intra pe teritoriul acestor țări până în anul 2029. Acesta are la dispoziție 30 de zile pentru a face un recurs și a contesta hotărârea. În cazul în care nu se va conforma acestor decizii ale instanței, Vladimir Plahotniuc riscă chiar până la un an de închisoare.

În iulie, anul acesta, presa, dar și mai mulți deputați afirmau că fostul lider al Partidului Democrat este urmărit penal în Elveția, acolo unde deține o locuință de lux, estimat la peste 30 de milioane de euro.