Eşti aici

Un prim rezultat pozitiv al vizitei Maiei Sandu la Kiev

Prima vizită oficială a prim-ministrului Moldovei, Maia Sandu la Kiev a venit și cu o primă problemă rezolvată pentru cetățenii statului nostru. Asta a anunțat premierul după întâlnirea cu președintele Ucrainei, Vladimir Zelensky, în urma căreia cei doi oficiali au ajuns la un numitor comun ce ține de anularea restricției de 90 de zile pentru transportatorii de pasageri și mărfuri.
 (Maia Sandu, prim-ministrul Moldovei)
„Sunt bucuroasă să anunț că înainte să urcăm în avionul spre Chișinău am aflat că una dintre problemele pe care le-am semnalat noi a fost deja rezolvată. Este vorba de eliminarea restricției de 90 de zile pentru transportatori de pasageri și mărfuri. Cei care cunosc problema sper că se vor bucura, deoarece nu mai există această restricție de 90 de zile de aflare pe teritoriul Ucrainei.”
Totodată, în aceiași intervenție video, Maia Sandu a mai menționat că în cadrul întrevederii sale cu Vladimir Zelensky s-a ajuns la un numitor comun, potrivit căruia, în continuare, autoritățile din cele două state vor lucra împreună asupra mai multor lucruri pentru a întări și mai mult relațiile de vecinătate moldo-ucrinene.
Amintim că joi, 11 iulie, prim-ministrul Maia Sandu a întreprins prima sa vizită oficială la Kiev, unde a discutat cu președintele ucrainean Vladimir Zelensky, cu omologul său, Vladimir Hroisman, precum și cu mai mulți reprezentanți ai societății civile din țara vecină.